Prima decizie luată azi de premierul interimar

Prima decizie luată azi de premierul interimar

„Am solicitat ca în această seară, în toate județele vizate de fenomene meteo severe, să se asigure pemanența la nivelul Centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției. Am subliniat că este esențial ca Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile din subordine, să informeze permanent cetățenii cu privire la evoluțiile vremii, pentru a preveni potențiale pericole”, a afirmat premierul interimar Mihai-Viorel Fifor.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că aproximativ 5.100 pompieri militari cu 3.050 mijloace tehnice, 9.500 de polițiști și 400 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină în zonele în care sunt emise avertizări de vreme severă.

„Au fost verificate și sunt pregătite pentru misiuni în zone greu accesibile 37 șenilate cu capacitate de trecere mărită, 40 autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și 32 autofreze. În această perioadă, misiunile de acordare a primului ajutor calificat vor fi asigurate de cele 242 echipaje de paramedici SMURD, 26 de terapie intensivă și 7 pentru terapie intensivă nou-născuți”, transmite MAI.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare meteorologică cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol pentru aproape jumătate de țară, valabilă de marți, ora 17.00, și până miercuri, la ora 20.00.

Meteorologii avertizează că ninsorile vor fi însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă, în seara zilei de marți și în noaptea de marți spre miercuri în Carpații Occidentali, în nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 70- 80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

În sudul Banatului, apoi și în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei vor fi precipitații mixte și depuneri de polei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Alain Delon a fost condus pe ultimul drum! Unde a fost înmormântat marele actor: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia